Despre noi
Scurt istoric
În anul 2000, trei universități americane - University of Minnesota, University of Tulane și University of Maryland - începeau o cercetare științifică denumită „Bucharest Early Intervention Program” - „Programul de Intervenție Timpurie București”. Proiectul era implementat de Fundația SERA ROMÂNIA, iar finanțarea era asigurată de John T. and Catherine D. MacArthur Foundation. Coordonarea științifică a studiului a aparținut Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului (IOMC).
Programul a avut două obiective: unul social, de demarare a dezinstituționalizării copiilor din Centrul de Plasament „Sfânta Ecaterina” din București, și unul științific, de evidențiere a dezvoltării neurologice și cerebrale a copilului aflat în trei situații: în familia naturală, în asistență maternală și în îngrijire rezidențială.
Din primele activități și rezultate ale programului s-a desprins o concluzie extrem de importantă: necesitatea înființării unui institut de formare profesională și de cercetare științifică fundamentală care să crească nivelul calității serviciilor și să sprijine dezvoltarea sistemului de protecție a copilului.
Astfel, în anul 2004, Fundația „Tulane”, Fundația SERA ROMÂNIA și Academia de Științe Medicale din România au pus bazele Asociației pentru Dezvoltarea Copilului (ADC), iar în 2010 a fost creat Institutul pentru Dezvoltarea Copilului prin asocierea Consiliului Local Sector 1, reprezentat prin DGASPC Sector 1, cu Fundația SERA România și ADC.
Institutul pentru Dezvoltarea Copilului este un proiect de interes public, fiind o structură fără personalitate juridică în cadrul Asociației pentru Dezvoltarea Copilului, cu scopul de a organiza și desfășura activități de cercetare, analiză, dezvoltare strategică și programatică, formare de personal și aplicare practică a instrumentelor și metodelor realizate în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și în domeniile conexe acestuia.
Utilizând expertiza academică românească (Academia de Științe Medicale) și cea americană (Universitatea Harvard), precum și experiența în managementul schimbării a Fundației SERA România, Institutul pentru Dezvoltarea Copilului are rolul de a pilota și a dezvolta instrumente de evaluare, de a informa factorii de decizie și de a disemina cunoștințele și informația în scopul creșterii calității intervențiilor și al creării unor standarde adecvate de îngrijire a copilului în dificultate și nu numai.
Membrii fondatori ai Asociației pentru Dezvoltarea Copilului
- Fundația Tulane
- Fundația SERA România
- Academia de Științe Medicale
Membrii asociați ai Institutului pentru Dezvoltarea Copilului
- Fundația SERA România
- Asociația pentru Dezvoltarea Copilului
- Consiliul Local al Sectorului 1 al municipiului București, reprezentat prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1
